Apariții în Presă

Locomotiva hibrid a atras atenția mass mediei. Specificațiile tehnice și oferta noastră financiară au stârnit interesul jurnaliștilor ce au dorit să afle cât mai mult despre produs.

digi24.ro : Premieră mondială: O locomotivă hibrid realizată în România a fost prezentată la Constanţa

Prima locomotivă hibrid realizată în România, prin transformarea unei vechi locomotive Diesel, a fost prezentată joi, în Gara Constanţa. Aceasta este o locomotivă de manevră şi poate atinge cel mult 30 de kilometri pe oră, are o autonomie de cel mult 12 ore şi se poate încărca în mai puţin de trei ore. Directorul acestui proiect, Corneliu Dică, a declarat joi, cu ocazia prezentării acestei locomotive hibrid în Gara Constanţa, că este vorba de un proiect de cercetare, care a costat aproximativ 3,6 milioane de lei. „Este un proiect de cercetare-dezvoltare, realizat de Euroest România, în parteneriat cu firme de profil din ţară, finanţat de UEFISCDI şi dezvoltat în ultimele 12 luni. Este un proiect în premieră mondială, în premieră naţională. Este cea mai competitivă locomotivă electrică de manevră din lume, în momentul de faţă. Valoarea proiectului este de 3,6 milioane de lei”, a declarat Corneliu Dică. Corneliu Dică a menţionat că această locomotivă are o autonomie de 8-12 ore în funcţie de sarcina pe care o are şi că se încarcă în mai puţin de trei ore. „Această locomotivă este extrem de necesară în condiţiile de manevră grea din porturi, triaje, platforme industriale, asigurând reducerea semnificativă a nivelului de noxe 40-70 la sută în funcţionare hibridă şi 100 la sută în funcţionare electrică”, au precizat reprezentanţii Euroest România. Ei au menţionat că acest proiect este o premieră mondială prin conceptul tehnic. „Proiectul locomotivei hibrid este premieră mondială prin conceptul tehnic, avantajele competitive/comparative şi potenţialul de exploatare: reducerea emisiilor poluante - 70 la sută, consumurilor specifice - 30 – 60 la sută, mentenanţei – 15 la sută, obţinută prin transformarea unor vechi locomotive Diesel hidraulice”, a precizat sursa citată. Euroest România a mai realizat şi locomotive electrice cu acumulatori, care sunt utilizate pe platforma siderurgică ArcelorMittal Galaţi.
Digi 24Site de știri

Ziarul Financiar : Premieră mondială la Constanţa: Prima locomotivă hibrid de manevră construită în România

Prima locomotivă hibrid de manevră construită în România a fost prezentată, joi, în cadrul unei ceremonii organizate în Gara Constanţa. Locomotiva a fost realizată în cadrul unui proiect finanţat de stat cu peste 3,5 milioane de lei. Locomotiva a fost construită în cadrul unui proiect coordonat de compania România-Euroest SA din Constanţa, cu fonduri de la bugetul de stat, valoarea totală a proiectului fiind de aproximativ 3,6 milioane de lei. Proiectul locomotivei reprezintă o premieră mondială prin conceptul tehnic, spun reprezentanţii companiei, fiind vorba, de fapt, despre transformarea unei locomotive clasice, Diesel, în locomotivă hibrid. ”Este un proiect de cercetare-dezvoltare realizat de România-Euroest în parteneriat cu firme de profil din România. Finanţat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării, instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Educaţiei Naţionale, dezvoltat în ultimele 12 luni, este un proiect în premieră mondială, premieră naţională, este cea mai competitivă locomotivă electrică pe baterii de manevră, până în 30 de kilometri la oră, din lume, în momentul de faţă”, a declarat directorul proiectului, Corneliu Dică. Avantajele acestui tip de locomotivă vin din reducerea emisiilor poluante cu 70 la sută, a consumurilor specifice cu până la 60 la sută şi mentenanţei cu 15 la sută. ”Sunt pe baterii. Aceasta este hibridă, pentru a mări autonomia. (Motorul - n.r.) Diesel doar încarcă bateriile, nu e folosit pentru tracţiune. Avantajul este uriaş, nu poluează, nu ai consum de combustibil. (…)Are o autonomie de 8-12 ore în funcţie de sarcina pe care o are. Se încarcă în 2,5 ore”, a spus Dică. Reprezentanţii Euroest SA susţin că peste 10.000 de locomotive Diesel cu vârsta medie de peste 36 ani trebuie înlocuite în Europa până în 2025, din cauza gradului ridicat de poluare. Potrivit acestora, locomotiva hibrid va putea efectua operaţiuni de manevră pe liniile industriale, triaje, depouri sau gări cu activitate de manevră intensă sau fără posibilitatea încărcării acumulatorilor de la o sursă exterioară. Timpul de operare este practic limitat numai pentru alimentare cu combustibil care, din calculele preliminare, este de circa 20 de zile. Acest tip de locomotive ar urma să fie utilizat în combinatele siderurgice sau cele chimice şi petrochimice, ori de către operatorii de manevră portuari, din porturi precum Constanţa, Rotterdam sau Hamburg.
Ziarul FinanciarSite de știri

PRO TV : O echipă românească a fabricat prima locomotivă hibrid: „Evită în totalitate poluarea”

În timp ce infrastructura feroviară este la pământ, pasarelele se prăbuşesc și trenurile au mereu întârzieri, câțiva ingineri din Constanța se mândresc cu o realizare revoluționară. Susțin că au fabricat prima locomotivă hibrid, din lume care este folosită, deja în port. Invenția a atras şi atenția mai multor companii din Vest, interesate să cumpere modelul. Locomotiva hibrid a luat naştere dintr-una diesel. Inginerii au păstrat de la sasiul, cabina şi rezervoarele de aer şi combustibil şi i-au adăugat un computer de bord pentru comenzi. Cel mai important este, însă, grupul electrogen care permite încărcarea în timp scurt a bateriilor. Mecanic locomotivă: „Locomotiva funcţionează pur pe baterii, cel mai economic mod de operare. Mai are şi generatorul pentru încărcarea bateriilor, dar ea funcţionează tracţiunea mare doar pe sistemul de baterii li-ion 400 de volţi.” Corneliu Dică, manager de proiect: „Este o opţiune, în primul rând, mult mai eficientă din punct de vedere energetic şi al doilea evită în totalitate poluarea.” Fabricarea locomotivei hibrid a costat 3,5 milioane de lei, iar jumătate din bani sunt de la buget. Adrian Curaj, fost ministru al Educației și Cercetării: „Este cea mai evoluată locomotivă din lume din punct de vedere al acţiunii hibride. Este o inovare, atât ca soluţie, cât şi model de business, pentru că poate fi dat kitul pentru cel din Germania, Austria, Elveţia care vrea să îşi înlocuiască varianta clasică.” Constructorii susţin că mai multe ţări din vestul Europei s-au arătat interesate să cumpere invenţia. Iar compania de căi ferate de la noi nu are în plan să modernizeze infrastructura, locomotivele şi vagoanele. Mihai Rădulescu, inginer proiectant: „De ce nu putem vedea aşa ceva şi în transportul CFR? Pentru că, în general, în ultimii ani, societăţile din cale ferată cele de stat nu au fonduri de investiţii.” Mihai Buja, mecanic locomotivă: „Nu s-a investit absolut deloc, pentru că n-a fost interes toţi cei care au fost pe funcţii şi-au făcut societăţi particulare şi a naibii meserie nu ştiu cum se face, că alea merg, CFR-ul nu merge!” Interesele ascunse şi lipsa unei strategii pentru dezvoltarea transportului pe calea ferată au dus la un adevărat dezastru. Din cauza uzurii şinelor, trenurile de călători circulă, în medie, cu 45 de kilometri pe oră iar cele de marfă şi mai încet, cu până la 18 kilometri pe oră.
Știrile PRO TVSite de știri

Media Fax: Prima locomotivă hibrid de manevră construită în România, prezentată în Gara Constanţa

Prima locomotivă hibrid de manevră construită în România a fost prezentată, joi, în cadrul unei ceremonii organizate în Gara Constanţa. Locomotiva a fost realizată în cadrul unui proiect finanţat de stat cu peste 3,5 milioane de lei. VEZI MAI JOS GALERIA FOTO Locomotiva a fost construită în cadrul unui proiect coordonat de compania România-Euroest SA din Constanţa, cu fonduri de la bugetul de stat, valoarea totală a proiectului fiind de aproximativ 3,6 milioane de lei. Proiectul locomotivei reprezintă o premieră mondială prin conceptul tehnic, spun reprezentanţii companiei, fiind vorba, de fapt, despre transformarea unei locomotive clasice, Diesel, în locomotivă hibrid. ”Este un proiect de cercetare-dezvoltare realizat de România-Euroest în parteneriat cu firme de profil din România. Finanţat de Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării, instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Educaţiei Naţionale, dezvoltat în ultimele 12 luni, este un proiect în premieră mondială, premieră naţională, este cea mai competitivă locomotivă electrică pe baterii de manevră, până în 30 de kilometri la oră, din lume, în momentul de faţă”, a declarat directorul proiectului, Corneliu Dică. Avantajele acestui tip de locomotivă vin din reducerea emisiilor poluante cu 70 la sută, a consumurilor specifice cu până la 60 la sută şi mentenanţei cu 15 la sută. ”Sunt pe baterii. Aceasta este hibridă, pentru a mări autonomia. (Motorul - n.r.) Diesel doar încarcă bateriile, nu e folosit pentru tracţiune. Avantajul este uriaş, nu poluează, nu ai consum de combustibil. (…)Are o autonomie de 8-12 ore în funcţie de sarcina pe care o are. Se încarcă în 2,5 ore”, a spus Dică. Reprezentanţii Euroest SA susţin că peste 10.000 de locomotive Diesel cu vârsta medie de peste 36 ani trebuie înlocuite în Europa până în 2025, din cauza gradului ridicat de poluare. Potrivit acestora, locomotiva hibrid va putea efectua operaţiuni de manevră pe liniile industriale, triaje, depouri sau gări cu activitate de manevră intensă sau fără posibilitatea încărcării acumulatorilor de la o sursă exterioară. Timpul de operare este practic limitat numai pentru alimentare cu combustibil care, din calculele preliminare, este de circa 20 de zile. Acest tip de locomotive ar urma să fie utilizat în combinatele siderurgice sau cele chimice şi petrochimice, ori de către operatorii de manevră portuari, din porturi precum Constanţa, Rotterdam sau Hamburg.
mediafax.roSite de știri

Adevarul.ro : Premieră naţională: locomotivă hibrid produsă în România. Se poate încărca în mai puţin de 3 ore

Prima locomotivă hibrid produsă în România a fost prezentată pe linia 1 a Gării Constanţa. Ea poate atinge 30 de kilometri pe oră, având o autonomie de maximum 12 ore. Reîncărcarea durează 3 ore. Reprezentantul producătorului Euroest România, Corneliu Dică, a explicat că locomotiva hibrid face parte dintr-un proiect de cercetare dezvoltat în ultimul an. „Este un proiect în premieră mondială, în premieră naţională. Este cea mai competitivă locomotivă de electrică de manevră, până în 30 de kilometri la oră, din lume, în momentul de faţă. Valoarea proiectului este de 3,6 milioane de lei”, a spus Dică. Valoarea totală a proiectului este de 3.560.041 lei, din care 1.580.041 provin din bugetul de stat, iar 1.980.000 lei reprezintă cofinanţare. Hibridul feroviar LHy-M prezintă unele avantaje faţă de locomotivele clasice: reducerea emisiilor poluante 70%,a consumurilor specifice 30-60%, precum şi a costurilor de întreţinere cu circa 15%. “Această locomotivă este extrem de necesară în condiţiile de manevră grea din porturi, triaje, platforme industriale, asigurând reducerea semnificativă a nivelului de noxe 40-70 la sută în funcţionare hibrida şi 100 la sută în funcţionare electrică”, au precizat reprezentanţii Euroest România.
adevarul.roSite de știri

clubferoviar.ro : Locomotiva Plug-In Hybrid fabricata in Romania, lansata oficial

Aceasta locomotiva dispune de tehnologie moderna dezvoltata in Romania, ce satisface nevoile economice si de protectie a mediului inconjurator. Compania Romania EUROEST, cea care a dezvoltat locomotiva hibrid, a implementat tehnologii capabile sa ofere un plus de competitvitate economica. Locomotiva Hibrid (LHy-M), realizata integral in Romania, a fost dezvoltata si realizata in cadrul unui program de cercetare lansat de catre compania Romania EUROEST. Evenimentul de lansare a noii locomotive a avut loc la 22 februarie, in statia CFR Calatori – Constanta, ocazie cu care au fost prezentate performantele tehnice si comerciale ale locomotivei. Proiectul locomotivei LHy-M constituie o premiera prin conceptul tehnic, avantajele competitive si potentialul de exploatare, precum reducerea emisiilor poluante cu 70%, a consumurilor specifice cu 30-60%, a activitatii de mentenanta cu 15%, reducere obtinuta prin transformarea unor vechi locomotive Diesel hidraulice. Compania precizeaza ca un numar de 10.298 locomotive diesel cu varsta medie mai mare de 36 ani trebuie inlocuite, in Europa, pana in 2025 datorita poluarii. Noul produs LHy-Mcare este necesar in conditiile de manevra grea din porturi, triaje, platforme industriale, asigurand reducerea semnificativa a nivelului de noxe cu 40-70% in functionare hibrida si 100% in functionare electrica (mai ales in hale inchise), prin reducerea consumului specific de combustibil 40-60% in aceleasi cicluri de exploatare, reducerea cheltuielilor pe durata ciclul de viata si cresterea sigurantei in exploatareprin utilizarea telecomenzii. Romania EUROEST a realizat acest proiect cu sprijinul colaboratorilor sai precum INDA Craiova, RESITA Reductoare & Regenerabile, INTEGRAL Consulting R&D , Tehnoind Electric Craiova, Knorr Bremse Romania, Endress Group Romania si Atlas Copco Airpower. Proiectul s-a ridicat la o valoare de 3,56 milioane de lei (765 mii euro), din care suma de 1,58 milioane lei (340 mii euro) a fost asigurata din fonduri de la bugetul de stat, iar 1,98 milioane lei (425 mii euro) au fost asigurati prin intermediul unei cofinantari. Romania EUROEST a realizat, in urma cu aproximativ 4 ani, prima locomotiva electrica cu acumulatori (LEA) din Romania, pe platforma combinatului siderurgic Arcelormittal Galati. De la acea data pana in prezent, a mai executat si pus in exploatare, pentru acelasi beneficiar, inca 8 locomotive electrice cu acumulatori.
adevarul.roSite de știri

O locomotivă hibrid de la doar 598.000€?

Poți să achiziționezi chiar acum o locomotivă modernă hibrid pornind de la un preț de doar 598.000€ fără TVA. Echipa noastră alături de partenerii noștrii tradiționali au muncit din greu pentru a obține un produs ce va aduce beneficii imporante afacerii tale. Prin achizitionarea unei locomotive hibrid vei reduce drastic costurile de operare și vei putea redirecționa bani rămași către alte zone de dezvoltare.

Descarcă chiar acum documentația completă

Dacă produsul nostru ți-a atras atenția completează formularul de mai jos și îți vom trimite pe e-mail documentația completă.

Scroll to top